Jungfrau – totul a inceput de la un vis, visul magnatului industrial Adolf Guyer-Zeller de a realiza proiectul de cale ferata cu cremaliera care sa strapunga masivele muntoase Eiger (3970m) si Monch (4107m). Recunoscand potentialul turistic al zonei, localnicii au sprijinit acest proiect astfel incat in august 1893 s-au inceput primele schite ale proiectului. Constructia a inceput in anul 1896, primul tronson Kleine Scheidegg-Eigergletscher fiind inaugurat in data de 19 Septembrie 1898. Intreaga munca a fost realizata de catre 100 de muncitori italieni. Au urmat apoi lucrarile la tunel. Pe 3 Aprilie 1899 moare Adolf Guyer-Zeller, munca sa fiind continuata de descendentii acestuia. Se inaugureaza pe rand statiile Eigerwand (2865m) si Eismeer (3160m). Cu mari sacrificii financiare si umane, infruntand lipsa fondurilor, conditiile grele de munca si intreruperile repetate, pe 21 Februarie 1912 se ajunge la punctul final, statia Jungfraujoch. Aceasta este inaugurata oficial ca fiind calea ferata de la cea mai inalta altitudine din Europa, 3454m, pe 1 August 1912. De aici si numele: Top of Europe.
Dupa 16 ani de munca si circa 16 milioane de franci cheltuiti, visul lui Adolf Guyer-Zeller devine realitate.
Sa lasam istoria si sa revenim la zilele noastre. Mai 2009. Concediu. Locul de plecare: Interlaken. O localitate aflata la altitudinea de 500m, la poalele varfurilor Eiger (3970m), Monch (4107m) si Jungfrau (4158m). Un loc minunat destinat turismului. Numele localitatii vine de la cele 2 lacuri ce o inconjoara: Brienz la est si Thun la vest.
Avand in vedere ca aveam la dispozitie numai o zi, ne-am hotarat sa atacam …. gara Jungfrau. In concluzie dis de dimineata ne-am infiintat in gara Interlaken Ost de unde ne-am achizitionat biletele de tren dus-intors. Traseul este de 9,3 km, insemnand aproximativ 2 ore si jumatate de mers. Se pleaca cu un tren normal, elegant pana in gara Lauterbrunnen (796m) de unde se schimba cu un alt tren, deja pe cremaliera. Cel de-al doilea tren merge pana la gara Kleine Scheidegg (2061m), cel de-al treilea si ultimul mergand pana la destinatia finala Jungfraujoch (3454m). Ultimul tronson este de fapt cel prin tunelul Eiger, avand o lungime de 7 km.
Privelistea este minunata: de la campurile verzi, izvoarele cristaline, vacutele Milka pascand linistite pe pajiste pana la cascadele inspumate si varfurile inzapezite. Dar pozele sigur vor reda mai bine frumusetea locurilor.
Am revenit aici in 2014, asa ca pozele vor fi din ambele vizite.
La plecare, Mai 2009
La plecare, Septembrie 2014
La drum!
Tronsonul 1, Interlaken Ost – Lauterbrunnen
Tronsonul 2, Lauterbrunnen – Kleine Scheidegg
Tronsonul 3, Lauterbrunnen – Jungfraujoch
De aici trenul intra in tunel. Exista doua opriri, unde au fost amenajate locuri de belvedere: Eigerwand (2865m) si Eismeer (3160m). Din spatele unor geamuri mari de sticla poti admira maretia ghetarilor. Asta in cazul in care altitudinea si rarefierea aerului nu si-au spus deja cuvantul.
La intrarea in tunel.
Din pacate fotografiile nu pot reda senzatia pe care o ai privind la ghetari. Maretia lor si culorile incredibile care se reflecta sunt ceva unic.
Ei, dar tunelul se termina si ajungem in statia finala: Jungfraujoch. De aici drumul te duce catre Palatul de gheata. Getarul, descoperit in 1934 adaposteste o expozitie a figurinelor de gheata.
Deja in 2014 altitudinea se simtea altfel… mult mai rau.
In anul 2012, la sarbatorirea a 100 de ani de la inaugurare s-a deschis Galeria panoramica. Asa ca in 2014 am vizitat-o. Pentru mine a fost o mare greseala. Sali intunecate in care se proiectau imagini cu istoria realizarii caii ferate, imagini cu muncitorii care au lucrat, in fundal voci care iti povesteau diverse lucruri, holograme… toate astea suprapuse peste altitudine si lipsa aerului mi-au creat o stare de rau… A urmat apoi excursia cu liftul pana la 3571m, la terasa Sfinxului. Si daca nu ti s-a taiat respiratia pana acum, ti se taie sigur in lift: 190m parcursi in 90sec.
ca urmare in 2014 lipseste personajul din poza.
Dupa un pic de aer curat lucrurile revin pe linia de plutire.
Cum timpul nu sta pe loc este vremea sa ne intoarcem. La cea de a doua calatorie, am primit si un pasaport al cailor ferate Jungfrau, ca o confirmare a faptului ca am vizitat statia de cale ferata aflata la cea mai mare altitudine din Europa. Pasaportul a fost initiat odata cu sarbatarirea celor 100 de ani de la inaugurare.
Rapusi de oboseala, datorata in mare parte diferentei de altitudine, pe drumul de intoarcere cam toata lumea a motait. De fiecare data. Dar cateva poze tot am facut. Vacuta Milka mergea si ea catre casa, sa ne pregateasca laptele pentru micul dejun de a doua zi.
Impresii de călătorie 