Este vineri! Destinatia: Cetatea Rupea si imprejurimile. Plecam din Bucuresti la o ora decenta pentru a calatorii pe Valea Prahovei. Facem un mic popas sa luam masa la intrarea in Padurea Bogatii, la Restaurant Doripesco. Daca nu stiti unde este si va aflati in zona, nu il puteti rata la multitudinea de reclame care il precede. De fapt le precede, pentru ca sunt doua, unul mai aproape de Brasov, pe partea dreapta pe sensul de mers spre Sighisoara si unul un pic mai departe pe partea stanga a drumului. Primul am inteles ca este mai mult specializat pe crap, cel de-al doilea pe pastrav, fiind aflat chiar langa pastravarie. Poti sta la masa si admira bazinele cu peste.

Dupa masa ne-am continuat drumul spre Rupea, acolo unde urma sa ne cazam pentru urmatoarele doua nopti.

Orasul Rupea este situat in judetul Braşov, la 62 km nord-vest de municipiul Braşov, la contactul dintre Subcarpaţii Transilvaniei si Podişul Hartibaciului, fiind aflat la o altitudine de 451 m.

Asezare dacica numita de catre romani Rupes, mentionata documentar din anul 1324, in 1433 fiind deja mentionat ca targ sub numele de Köhalm (morman de pietre – in lb. maghiara), orasul a purtat numele derivat Cohalm pana in 1929 cand si-a schimbat denumirea in Rupea.

Ne-am cazat si apoi am stat un pic la povesti in curtea pensiunii langa un pahar de palinca pe care gazda ni l-a oferit cu mare drag. Privelistea era superba. Din curtea pensiunii poti admira Cetatea Rupea. Nu am stat foarte mult pentru ca a doua zi urma sa fie o zi incarcata si noi eram deja obositi.

Doua poze,  realizate din curtea pensiunii

Sambata 14.05.2016

Ne-am trezit de dimineata plini de energie. Soarele ne privea de sus, desi Busu ne speriase cu o prognoza plina de ploaie. Nu am putut decat sa ne bucuram, sa luam un mic dejun adevarat si sa plecam la drum. Desi gazda ne povestise cum putem merge pe jos la cetate, am preferat totusi varianta motorizata. Drumul este bun iar peisajul superb. Cum ziua era senina, in departare se vedeau mandrii, inca cu urme de zapada, muntii Fagaras.

Primul obiectiv: Cetatea Rupea (Cohalm) – construita pe un masiv de bazalt

Cetatea este organizata pe trei nivele: Cetatea de sus, Cetatea de mijloc si Cetatea de jos. Fiecare „Cetate” se identifica printr-o centura de zidarie aparte.

Cetatea de jos – intrarea in cetate se face pe sub Turnul Portii, in dreapta caruia avem Turnul slujitorilor iar in partea opusa Turnul slaninii, numit asa pentru ca aici isi depozita comunitatea carnea si slanina pentru conservare.

Cetatea de mijloc – de la dreapta la stanga avem Turnul Ungrei, Turnul Pentagonal, Turnul Diecilor, Turnul Cercetasilor, Turnul Capelei, Turnul Gros si Turnul Pulverariei aflat langa intrarea in Cetatea de sus.

Zidul de trecere in Cetatea de Mijloc.

Orasul Rupea vazut din cetate

Spunem „La revedere” cetatii si ne indreptam spre urmatoarea noastra destinatie: Castelul Sukosd – Bethlen. O luam pe drumul spre Racos, un drum prin mijlocul naturii, al campurilor verzi si padurilor inverzite.

Aflat in satul Racos, castelul a fost construit in anul 1624 de catre groful Sudosk. Castelul are o forma rectangulara, cu patru turnuri circulare amplasate in colturi (bastioane) si un turn rectangular amplasat pe latura sudica, reprezentand poarta de intrare principala in castel. In anul 1694 castelul devine proprietatea lui Samuel Bethlem. Cele patru aripi ale castelului sunt realizate pe doua niveluri, cu ferestre orientate spre curtea interioara si cu guri de tragere catre exterior. In ciuda aspectului rigid, de cetate fortificata, castelul a fos la vremea sa o locuinta nobiliara luxoasa. Toata constructia era inconjurata de un zid de fortificatie din care se mai pastreaza numai partea sudica.

 

Si cum calatorului ii sade bine cu drumul, plecam catre urmatoarea destinatie: Complexul Geologic Racos cuprinzand Vulcanul stins, Lacul de Smarald si Coloanele de bazalt. Racosul este cunoscut ca veche exploatare de bazalt. Se merge cu masina din sat, pe deal, pana in dreptul panoului ce prezinta zona. De aici se merge pe jos, printr-un peisaj foarte frumos deranjat numai de antenele GSM.

Primul dintre obiective: Vulcanul stins. Drumul si peisajul pana acolo sunt superbe. Oaze de liniste si verdeata.

Aproximativ acum 10 mii de ani, in perioada Cuaternar, au avut loc la Racos cele mai recente activitati vulcanice de pe teritoriul Romaniei. Peisajul, parca de pe planeta Marte (planeta rosie), este superb, ireal, un loc in care cei pasionati de geologie pot gasi lucruri foarte interesante. Cei mai putin cunoscatori, ca noi, pot doar admira zgura, bazaltul, piatra ponce, in general miracolul pe care natura l-a creat. Contrastul intre rosul pietrelor si verdele naturii este extraordinar.

Ne urcam din nou in masina, pana la urmatoarea locatie. Drumul nu este foarte prost dar nici nu este indicat dupa ploaie. Norocul nostru ca am avut vreme buna. Se merge cu masina pana in dreptul indicatoarelor si de acolo pe jos. Nimic din ceea ce te inconjoara cand te dai jos din masina nu te pregateste pentru peisajul ce va urma.

 Coloanele de bazalt – fosta exploatare de bazalt din secolul XX.

Lacul de smarald – Odata cu incetarea exploatarii de bazalt de la Brazi, in caldarea formata s-au acumulat in timp apa de ploaie si cea rezultata din zapezile topite, formand un lac cu o adancime de circa 10m. Numele lacului vine de la culoarea incredibila pe care o are apa, in care se reflecta cerul albastru si piatra de bazalt. Poti merge pana la baza lacului. Cand am ajuns in dreptul acestuia ne-am oprit sa ascultam concertul oferit de broastele de pe lac. 

Si daca am vazut Coloanele de bazalt de pe drum, nu am putut sa ratam o priveliste de la baza acestora. Am avut „ghid” un baietel pe care l-am intalnit la lac. Statea intins pe o piatra la soare, admira privelistea si asculta concertul broscutelor. Ne-a povestit un pic despre frumusetile locului, despre viata oamenilor din zona, despre ce ar face el daca ar fi primar…. Se vedea si se simtea ca iubeste locurile acelea.

Eram deja infometati cand pe lista mai aveam de vizitat Gorunul de 900 de ani si Vulcanii noroiosi de la Homorod. Am trecut prin Homorad intreband de vulcani, dar nimeni nu a stiut sa ne spuna nimic. Ne-am continuat drumul spre satul Mercheasa de unde se face un drum, pe deal, spre Gorun. Nu exista nici un indicator, dar cel putin aici localnicii au stiut sa ne indrume. Drumul este de piatra dar foarte bun, cred ca facut de curand. Din pacate, ca la noi, drumul se termina in mijlocul dealului de unde… Dumnezeu cu mila. Noroc cu GPS-ul telefonului si cu indarjirea unora de a-l gasi…

Gorunul de 900 de ani – „Batranul Carpatilor” – are o inaltime de 21,3 m si o circumferinta de 9,3 m.

Cum incepuse deja ploaia am luat o pauza de masa. Si tocmai bine cand am terminat a iesit si soarele, asa ca ne-am intors in Homorod. Din nou cu GPS-ul. El ne spunea ca am ajuns la destinatie dar noi nu vedeam nimic. In cele din urma ne-am luat dupa miros (miroase a sulf) si ce sa vezi un „vulcan” este chiar in mijlocul drumului, iar altul langa drum. Am gasit in cele din urma un localnic care ne-a spus despre bazinele care au fost candva acolo si despre efectele terapeutice ale namolului. Eu pot sa spun doar ca pielea mainilor a ramas mult mai catifelata. Pacat ca nu stim sa pastram si sa valorificam ceea ce avem.

Duminica 15.05.2016

Daca e duminica, este ziua in care plecam inapoi spre casa. Dar nu inainte de a vizita satul Viscri, atat de renumit in ultima vreme datorita proprietatilor cumparate de printul Charles. Si pentru a demonstra ca se poate, ca marketingul „vinde”, satul era plin de turisti straini, in general nemti si englezi. Zona este foarte frumoasa, cu simplitatea si originalitatea ei, uitata undeva in timp.

Am facut mici popasuri pe drum pentru a admira natura si animalele. Esti inconjurat de atata liniste, verdeata, aer curat incat nu iti mai vine sa pleci. Iar cand caprioarele se uita la tine cu o privire blanda, curioasa dar speriata, iti dai seama ce am pierdut prin modernizare, tehnologizare si globalizare.

Biserica evanghelica fortificata din Viscri – a fost construita in secolul XIII, pe locul unei vechi bazilici romane. Biserica a fost construita de secui si preluata apoi de catre sasi.

Luata de entuziasmul grupului am decis sa urc si in turnul bisericii. Se merge pe niste scari inguste, fara lumina, unde nu incape dacat o singura persoana, dupa care urmeaza niste scari de lemn. Nu stiu daca se miscau sau era doar impresia mea. Cand ajungi sus, privelistea asupra zonei te lasa fara cuvinte. Am facut cu greu turul in jurul turnului. Totul era parca intr-o miscare continua. Stiu ca era doar impresia mea, stiu ca pentru altii era o nimica toata dar… . Iar coborarea nici nu vreau sa mi-o mai amintesc.

 Priveliste din turnul bisericii

In zidurile de fortificatie este foarte frumos aranjat un muzeu al obiectelor si traditiilor locale.

Si cum sa pleci dintr-un sat autentic fara o paine facuta pe vatra?

Una dintre cele doua proprietati (aflate una langa cealalta) cumparate de printul Charles.

Weekend-ul s-a terminat si este timpul sa ne intoarcem acasa, la nebunia si agitatia de zi cu zi.