Cum de Rusalii avem o zi libera, este pacat sa stam acasa. Asa ca… dam cu zarul… zona Harghita. Ca de obicei agentia noastra personala se ocupa de traseu si plecam la drum. Avand in vedere ca plecam din Bucuresti vineri pe la ora 18, prima oprire este la Sinaia.

Sambata dimineata ne imbarcam si plecam la drum cu destinatia: Odorheiu Secuiesc. La Brasov ne hotaram sa alegem varianta de drum prin Sfantu Gheorghe. Trecem prin Baile Tusnad, tanjind unii dintre noi la o balaceala… dar ne alegem doar cu promisiunea ca vom face baie la Praid. Ne multumim cu atat si mergem mai departe. Cum la intrarea in Baile Tusnad trecem pe langa un restaurant unde ne-am mai oprit cu alta ocazie si am mancat tare bine, normal ca parca ne apuca si foamea… Dar este totusi un pic cam devreme… asa ca rezistam eroic. Dar nu pentru mult timp. Un restaurant dragut (avea si loc de cazare) pe marginea drumului ne ispiteste cu o gradina plina de flori, un mic laculet si niste mirosuri ademenitoare… Specialitatea casei: ciolan cu crusta, cartofi aurii si salata de varza! Cum poti sa refuzi o asemenea oferta? Nu poti, chiar daca afara este foarte cald. Dar sa lasam mancarea si sa plecam mai departe catre primul obiectiv de vizitat: Castelul Miko din Miercurea Ciuc.

Castelul Miko – actualmente Muzeul Secuiesc al Ciucului; constructia castelului a inceput in anul 1923, la zece ani dupa ce proprietarul,  Ferenc Hidvegi Miko, un consilier al principelui Gabriel Bethlen, a devenit capitan suprem al scaunelor secuiesti Ciuc, Gheorgheni si Casin,  fiind finalizata in anul 1630. Castelul a tinut loc de cazarma a trupelor imperiale pana in anul 1764. In 1970, castelul a fost restaurat in intregime, devenind sediul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

          

Lasam in urma Miercurea Ciuc, nu inainte de a face o mica vizita la Manastirea franciscana Sumuleu Ciuc, care adaposteste o statuie facatoare de minuni a Maicii Domnului ( Femeia imbracata in soare sau Madona care plange), sculptata in lemn de tei. Statuia are o inaltime de 2,27 m, fiind cea mai mare de acest fel din lume. In mana dreapta a Mariei se afla sceptrul imparatesc, iar pe bratul stang il poarta pe Pruncul Isus, amandoi avand capetele incoronate.

Aici are loc pelerinajul de Rusaliile Catolice, cel mai mare din Europa Centrala si de Est. Biserica are o orga, construita in 1931, pe baza proiectului lui Geyer József, de la firma ‘Wegenstein Leopold si Fii’ din Timisoara.

          

Ne oprim in drum la Manastirea Izvorul Muresului, manastire ortodoxa construita in anul 1996. Din pacate nu exista nici un nume, nici o inscriptie, nimic. Doar maretie, bogatie si opulenta cu care biserica ortodoxa ne-a obisnuit in ultima vreme.

          

           

Plecam din nou la drum printre campurile pline de verdeata si flori. Verdele acestora si albastrul cerului iti aduc relaxarea mult dorita.

Ajungem in final la Lazarea, aflat cam la 50km de Miercurea Ciuc, hotarati sa vizitam Castelul contelui Lazar. Castelul construit de familia care-i poarta numele imbina trei stiluri arhitectonice: romanic, gotic si renascentist. Desi cladirea medievala initiala a fost demolata, s-au pastrat elemente ale vechii cladiri, astfel ca cel mai vechi corp dateaza din 1532. Din pacate pe poarta de la intrare trona un mare lacat asa ca nu l-am putut vizita. Ne-am multumit cu zidurile castelului si cu ceea ce citisem despre scara monumentala a acestuia, inscriptiile si blazoanele care decoreaza bastioanele, dar si cornisa superb pictata in stil renascentist.

Si cum timpul a trecut foarte repede, ne intreptam spre locul de cazare (Odorheiu Secuiesc) alegand de aceasta data drumul care trece pe langa lacul Zetea. Un drum foarte frumos, ce trece pe langa cariera de la Suseni, prin padure, prin… Liban,  pentru ca apoi lacul Zetea sa-si etaleze maiestuos luciul apei.

Seara ne prinde la pensiune, in fata unui castron cu ciorba de varza cu afumatura, specialitatea casei si a locului.

O noua zi, o noua excursie. De data aceasta zona Praid, pentru ca nu am uitat de balaceala promisa… Dar pana la balaceala, admiram portile pictate specifice zonei si vizitam Muzeul borvisului.

Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, nu am putut sa ne balacim la strandul din Praid unde, din cauza caldurii si a faptului ca era weekend, nu mai erau locuri. Un localnic amabil ne-a recomandat centru Wellness aflat la aproximativ 1 km. Centrul are un bazin cu apa termala si unul cu apa sarata, cu o concentratie mare de minerale, avand sursa la 1000 m adancime. Din cauza continutului de sare si minerale, apa are o culoare negricioasa si un miros… care cu greu iese din costumul de baie.

Dupa o relaxare in bazine, am plecat sa vizitam Traseul Canionului de sare. Unii dintre noi au vazut toate punctele de interes, altii… doar o parte. La intrare se afla minele vechi, Ocna Iosif.

Urmeaza apoi izvoarele si crustele de sare, formarea cristalelor de sare, conopidele si draperiile de sare, dolina, lapiezurile si creasta de sare, pentru ca in final sa se ajunga la baile cu namol sarat.

          

          

La intoarcere ne oprim la Muzeul Aragonitului din Corund. Am fost atat de fascinati de cele povestite de ghidul muzeului si de pasiunea si dragostea sa pentru acele locuri, incat pur si simplu nu am facut nici o poza. Nu stiu daca aveam voie sau nu, pentru ca vrajiti de poveste nici nu am intrebat…  Merita sa vizitati acest muzeu si sa ascultati explicatiile ghidului. Cat de minunat ar fi daca am avea mai multi ca el…

Muzeul este amplasat in fosta uzina de slefuire si prezinta istoria si tehnica slefuirii aragonitului, avand expusa o colectie de piese ce au luat nastere in aceasta cladire, unele cu 100 de ani in urma.  Dupa ce am ascultat istoria spusa de ghid, desi era destul de tarziu, ne-am hotarat sa vizitam si Dealul Melcului (pe care il cautasem la venire dar nu am reusit sa-l gasim, tot ghidul ne-a indrumat), locul de unde se extragea aragonitul. Si spun se extragea pentru ca acum, din pacate, extractia s-a oprit si slefuirea sa este deja istorie…

La plecarea spre casa alegem drumul prin Baile Homorod. Suntem placut impresionati de ce descoperim: o natura de nota 10, cu izvoare minerale, mlastini, trasee amenajate, gheizere, pasari, flori… toate intr-o armonie perfecta. Profitam sa vedem Baile si gheizerul de la Chirui. Drumul a fost foarte frumos si nu foarte circulat. O zona in care natura nu a fost asa de mult atinsa de mana omului.

          

Oare care va fi urmatoarea locatie?